„Triunghiul bermudelor”

Școala este instituția specializată, cea dintâi, care te formează ca persoană. La școală înveți cum să te comporți, cum să ajuți, să vorbești și să ierți. Cu toate acestea, în ultimii ani, accentul s-a decentrat de pe aceasta, iar persoanele care ar fi trebuit să se ocupe de educație în toată regula s-au „ascuns după degete”. Cele trei mari componente care participă la educația unei persoane sunt: familia, școala, comunitatea. În familie se dezvoltă prima dată anumite deprinderi, se formează obiceiuri. Familia oferă cea dintâi educație. Apoi școala, cadrele didactice care își pun amprenta asupra elevilor, îi îndrumă, le explică, le formează anumite deprinderi. Societatea vine ca un adaos la toate cele de mai sus. De fapt, societatea reprezintă treptele pe care copiii, și mai târziu adulții, trebuie să le urce. Dacă cele trei componente nu interacționează potrivit și nu colaborează, totul se distruge. Apar disfuncționalități. Aceste componente sunt exact ca și un triunghi. Dacă dintr-o parte s-a desprins, atunci nu va mai fi considerat un triunghi. Poate fi o linie frântă deschisă, poate un poligon dacă îi mai adăugăm bucăți, dar nu un triunghi. Cu alte cuvinte, discuția nu se axează pe matematică și pe elemente de geometrie, ci pe relația dintre cele trei componente: școală, familie, societate. Ignoranța este mare în societatea actuală. Educația de calitate nu mai este vizată, ci se pune mult preț pe cantitate. Mult, mult și iar mult... Școala nu mai reprezintă acel loc în care elevul învață cum să se descurce în societate, cum să interacționeze cu semenii săi, să fie empatic, ci doar un „burete” pentru a acumula cunoștințe. Cu cât mai multe cu atât mai bine. Aceste noțiuni nu sunt folosite, ci doar există. Programele școlare sunt făcute exact în acest scop. Totul să fie făcut fugitiv și fără un scop bine determinat. Bineînțeles, școala își pierde din importanță și în momentul în care părinții se sustrag încet, încet de la atribuțiile lor și lasă doar școala să se implice:„Că doar ce? Eu trimit copilul la școală ca să învețe.” Eventual mai sunt unii părinți care își înscriu copiii la foarte multe cursuri (balet, engleză, franceză, dans, canto) ca să se „laude” rudelor și prietenilor sau ca să mai stea acasă „liniștiți”. În momentul în care ceva se întâmplă, copilul nu mai dă randament sau își exprimă emoțiile haotic, părintele îi acuză pe dascăli și pe ceilalți implicați în educația copilului său, dar de el, adultul, uită. Doar alții sunt vinovați că nu l-au învățat, nici într-un caz el. Sociatetate contribuie la ruptură și pasează totul tot pe, ghiciți, școală! Totul frumos și bine! Dar nu este chiar așa. Pe lângă toate acestea, cei care ar fi trebuit să investească în educație se scuză că nu sunt fonduri... Sistemul educațional este infect, din punctul meu de vedere. Nimeni nu se axează pe ceea ce este cu adevărat important, iar viitoarele generații riscă să piardă toate valorile frumose.