Puterea exemplului

Familia este primul mediu în care o persoană trăiește. Acolo învață diferite noțiuni, dar și anumite deprinderi, comportamente. Aceasta este unul dintre cele mai importante medii din dezvoltarea unui individ. Toate influențele care sunt acum exercitate asupra copilului vor avea anumite consecințe mai târziu. În exemplul următor voi arăta ce înseamnă atitudinea familiei față de un copil: La școală învățăm anumite noțiuni (să protejăm natura reciclând deșeurile, să-i ajutăm pe ceilalți, să-i salutăm), dar râmânem doar cu acest „trebuie”. Cunoștințele nu se aplică, ci doar apar sub formă teoretică. Nu de puține ori ne este dat să vedem un copil care aruncă gunoaie pe jos sau care distruge un bun din spațiul public. Dacă îl rogi să-ți enumere câteva acțiuni „perfecte” ți le enumeră imediat pe acestea. Totuși, de ce doar le enumeră și nu le și aplică? De ce distruge sau nu respectă ceea ce spune? O posibilă explicație este puterea exemplului. Da, exemplul este foarte important. Chiar cel mai important. Dacă părinții lui aruncă și ei la rândul lor gunoaiele pe lângă coș, că da, „așa au căzut”, clar și copilul va face același lucru. Dacă cel mic observă la părinții lui că aceștia sunt acizi în vorbire, atunci și el la școală va fi la fel, și nu doar la școală, ci și în grupul de joacă. Dacă acasă vede că tatăl o lovește pe mamă, la școală va face și el la fel cu fetele sau chiar cu toți copiii. Doar așa se poate face înțeles de către colegii săi: prin violență. El nu a văzut acasă că tatăl său procedează altfel, că se face înțeles prin vorbă bună, ci doar prin comportamente abuzive. Dacă mama și tatăl său consumă alcool și fumează, iar copilul când vine acasă găsește dezordine, iar masa goală, atunci așa va fi și el la școală și în viață. Mai târziu va face exact acelaeși lucruri ca și părinții lui: va consuma alcool, va fuma sau chiar va consuma anumite substanțe, eventual va fura, lovi, vandaliza. Toate acestea pentru că le-a văzut acasă. Pentru că așa a fost „educat”, „setat”. -Dragul meu, copilul tău este oglinda a ceea ce tu ești, a ceea ce tu faci sau însemni! El te imită perfect! Mai trist este faptul că noi, adulții nu ne dăm seama că toate aceste acțiuni ale noastre au consecințe asupra copilului și mai târziu, în viitorul îndepărtat, asupra adultului de mai târziu. Copilul capătă anumite reacții caracteristice părinților și îi este foarte greu să le schimbe. Încă un aspect foarte important: mulți viitori adulți nu sunt conștienți că ei ajung exact ca predecesorii lor. Unii chiar spun că au avut o copilărie nefericită, că nu vor să ajungă la fel ca părinții lor, dar repetă exact ACELEAȘI greseli ca și aceștia. Și astfel toate acțiunile pe care le dăm mai departe formează un lanț nesfârșit. Cât va ține acest lanț? Nimeni nu știe. Poate până când cineva din acea generație își dorește cu adevărat să-și schimbe atitudinea. De ce nu ai încerca tu să te autoeduci, să-ți schimbi comportamentul ca, astfel, inițiativa să pornească de la tine? De ce ai dori să înceapă de la copilul tău?