Postări

Alternanță

Îmi vărs paharul Cu răbdare, cu chin, cu trudă... Cu stângăcie, cu alternanță O picătură spre tine și una spre mine Am pierdut firul Știam că l-am legat de-un colț de floare Dar s-a pierdut în vânt Precum o răsuflare! Precum un fior, dinainte să atingi lumina... E trafic, e intens, e doldora de maci, pe câmpul inimii Nu, nu roșii! Negri și gri și plini de brumă Ca cea de la-nceputul iernii Din nucleul zâmbetului cerului... Dihoc, adun și sparg Fiecare gând Descuie poarta spre eter Și smulge, în beție iasomii Prezentul și trecutul, Pasează viitorul În condițiile legii naturii umane. Mi-ar trebui o lance să-mi ating străfundul inimii Una din piatră și ceva supranatural... Puțin amețitor! S-au unit intr-un singur cuvânt Toate literele Toată eternitatea Toată nebunia Toată lumea Toată tristețea Amestec omogen O picătură, un strop Una în paharul tău, una pe buzele mele Adie vântul Ca la începutul efemerului, ce nu știe slova Ce nu cunoștea moartea. Dar o gu

Fake news

Perioada sărbătorilor aduce cu ea pe lângă acele stări de iubire, melancolie, ajutor, etc și promovarea multor produse spre vâznare. Se cunaoște foarte bine inițiativa marilor producători de a organiza Black Friday. Nu este doar o coincidență faptul că ei organizează acest „maraton al reducerilor” fix înainte de Crăciun. Trecând peste aceste aspecte introductive, adevărul pe care mulți poate chiar îl intuiesc este: reducerile nu sunt atât de adevărate pe cât am dori să credem. Un exemplu îl avem chiar din acest an, 2021, când Altex a fost amendat pentru fraudă. Unele produse Altex erau mai ieftine cu câteva saptamani inainte cand nu erau la ”reducere” decât în peroada reducerilor. Aici se află o serie de exemple. https://anpc.ro/galerie/file/544/2021/exemple.pdf?fbclid=IwAR2NWuds_XQlogQC34_lqdk9wYyUkUQ18V68VFmGYMgmJXokA-qefSn1-fs Datorită acestor tentative firma Altex a fost amendată. https://anpc.ro/articol/1655/anpc-sanc-ioneaz--practici-comerciale-incorecte--n-perioada-de-reducer

„Triunghiul bermudelor”

Școala este instituția specializată, cea dintâi, care te formează ca persoană. La școală înveți cum să te comporți, cum să ajuți, să vorbești și să ierți. Cu toate acestea, în ultimii ani, accentul s-a decentrat de pe aceasta, iar persoanele care ar fi trebuit să se ocupe de educație în toată regula s-au „ascuns după degete”. Cele trei mari componente care participă la educația unei persoane sunt: familia, școala, comunitatea. În familie se dezvoltă prima dată anumite deprinderi, se formează obiceiuri. Familia oferă cea dintâi educație. Apoi școala, cadrele didactice care își pun amprenta asupra elevilor, îi îndrumă, le explică, le formează anumite deprinderi. Societatea vine ca un adaos la toate cele de mai sus. De fapt, societatea reprezintă treptele pe care copiii, și mai târziu adulții, trebuie să le urce. Dacă cele trei componente nu interacționează potrivit și nu colaborează, totul se distruge. Apar disfuncționalități. Aceste componente sunt exact ca și un triunghi. Dacă dintr-o

Puterea exemplului

Familia este primul mediu în care o persoană trăiește. Acolo învață diferite noțiuni, dar și anumite deprinderi, comportamente. Aceasta este unul dintre cele mai importante medii din dezvoltarea unui individ. Toate influențele care sunt acum exercitate asupra copilului vor avea anumite consecințe mai târziu. În exemplul următor voi arăta ce înseamnă atitudinea familiei față de un copil: La școală învățăm anumite noțiuni (să protejăm natura reciclând deșeurile, să-i ajutăm pe ceilalți, să-i salutăm), dar râmânem doar cu acest „trebuie”. Cunoștințele nu se aplică, ci doar apar sub formă teoretică. Nu de puține ori ne este dat să vedem un copil care aruncă gunoaie pe jos sau care distruge un bun din spațiul public. Dacă îl rogi să-ți enumere câteva acțiuni „perfecte” ți le enumeră imediat pe acestea. Totuși, de ce doar le enumeră și nu le și aplică? De ce distruge sau nu respectă ceea ce spune? O posibilă explicație este puterea exemplului. Da, exemplul este foarte important. Chiar cel

Nu contează ce folosești, ci cum folosești!

Secolul XXI sau „era tehnologiei” așa cum mai este el numit ne pune în dificultate. Dacă pentru părinții noștri lumea digitală s-a concretizat târziu, pentru noi, generațiile începând cu anii 2000, aceasta și-a pus amprenta încă de timpuriu. Totuși, această multitudine de tehnologuie ne face bine sau are și efecte negative? Benefic sau negativ? Fără tehnologie am depune foarte multă muncă brută și, cel mai important, am pierde foarte mult timp, timpul care este ireversibil și este cel mai important „bun” al omului. Acum doar la o apăsare de buton suntem la curent cu cele mai noi știri, ne putem seta cuptorul, mașina de spălat, chiar și aspiratorul să pornească și să ne facă treaba. Atunci când noi ajungem acasă ne putem odihni împăcați că toate sarcinile au fost realizate cu succes. La doar un click putem trimite un mesaj, iar în următoarele secunde aflăm unde este și ce face cealaltă rudă de pe alt continent. Cu câteva gesturi sunăm și aflăm toate informațiile de care avem nevoie